19 Aprilie 2017
Sunetul de alarmă al sirenelor a tulburat azi liniştea Bucureştiului şi altor 13 judeţe. A fost a doua etapă a celui mai amplu exerciţiu de acest gen din ultimii ani. Concluzia nu e prea încurajatoare. Unele dintre inslataţii nu funcţionează, şi doar 15% au ţinut pasul cu tehnologia şi le transmit oamenilor care este exact pericolul.
La fel ca într-o situaţie reală, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a înştiinţat asupra pericolului primăriile de sector. De acolo s-a dat alarma în tot Bucureştiul.
Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU Bucureşti: A presupus alertarea în cazul unui dezastru. Mă refer aici la căderea unor obiecte din atmosferă. Nu sunt singurele situaţii pentru care se pote acţiona o sirenă. Luam în calcul o viitură, indundaţii, ruperea unui baraj.
Alarma pentru dezastru transmite cinci sunete cu o pauză de 10 secunde între ele. În cazul unui atac aerian, de exemplu, sirenele vor suna de trei ori, câte o jumătate de minut.
Maria Moiş, reporter Digi24: La scurt timp după ce se aude alarma, oamenii trebuie să ajungă neapărat în adăposturile de protecţie civilă. Mă aflu şi eu într-unul, la subsolul unui bloc din Calea Victoriei. Aici există inclusiv sisteme de ventilaţe ale aerului în cazul în care acesta este de nerespirat afară.
Dacă nu ar fi fost vorba doar despre un exerciţiu, situaţia s-ar fi prezentat tragic în Bucureşti. Unele dintre sirenele amplasate în punctele cheie din oraş nu au funcţionat.
Dan Popescu, viceprimar sector 2: A fost o defecţiune minoră o să o remediem cât de repede.
Sirenele sunt în grija administratorilor blocurilor pe acoperişul cărora sunt amplasate. Aceştia spun însă că nu au voie să le verifice, butoanele de comandă fiind ascunse într-un panou închis cu lacătul. Acces la panou au doar lucrătorii ISU.
Lucian Marcu, președinte asociație locatari: Nu e treaba noastră să umblăm acolo doar atât să asigurăm protecţie să nu vină amatori de fier vechi să facă bani pe chestia asta.
De-a lungul timpului, pompierii au amendat de mai multe ori primăriile pentru că nu au asigurat buna funcţionare a sirenelor. La finalul testării naţionale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va trage la răspundere din nou administraţiile locale care nu s-au ocupat de sistemele de avertizare.
www.digi24.ro