În caz de dezastre, avem o problemă: sistemul de alarmare a populaţiei funcţionează doar parţial. În Capitală, de exemplu, din cele aproape 400 de sirene, doar 59 pot fi activate direct din centrul de comandă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Suntem în centrul istoric al Capitalei, după 10 dimineaţa. Sirenele răsună ca şi când ar fi dezastru. Exerciţiul a fost anunţat, însă chiar şi aşa, mulţi nu au ştiut ce să facă sau de ce se aude alarma. Reporterii Observator au încercat să afle câte ceva chiar de la oamenii care trebuie să calmeze populaţia.

Dacă pentru mulţi alarma a fost o premieră, alţii s-au întrebat unde se pot adăposti.

Şi subsolurile blocurilor pot fi adăposturi, însă capacitatea spaţiilor sigure e de maximum un milion de persoane.

În Capitală, începând cu ora 10, au răsunat sistemele de alarmă care atenţionează un dezastru. Nu doar Bucureştiul a fost astăzi parte a unui exerciţiu amplu, ci şi oraşele din alte 13 judeţe ale ţării. În Capitală, sunt montate 400 de sisteme de alarmare.

Numai că din cele 400 de sirene din Bucuresti, doar 59 pot fi acţionate dintr-un centru de comandă. Celelalte pot fi pornite de administratorul blocului, alertat la rândul lui de autorităţile locale. Asadar, din momentul în care se declanşează starea de urgenţă până când sirenele pornesc, trec minim 10 minute.
În realitate, însă orice minut contează.

Înainte de exerciţiu, autorităţile locale au primit sancţiuni de la pompieri şi obligaţia de a rezolva neregulile rapid. Fix la Guvern, sunetul sirenei nu s-a auzit.

Suntem în centrul de presă de la Palatul Victoria. Nu am auzit sirenele din timpul exerciţiului de alarmare chiar dacă am deschis geamurile. Şi în ciuda zidurilor groase nu ştim ce să spunem despre membri cabinetului Sorin Grindeanu care, cu siguranţă, aflaţi la etaje, nu au auzit mai nimic. Mai vocali sunt însă protestatarii care se află în piaţa Victoriei chiar şi în ploaie

Reporterii Observator au ajuns şi în locul de unde s-a coordonat întreaga acţiune a exerciţiului. Dintr-un centru de comandă al primăriei sectorului 2, simularea ISU s-a văzut altfel decât pe stradă.

Şi din Capitală ne oprim la Ploieşti, pentru că şi acolo a fost alarmă de dezastru. Totuşi, la Ploieşti funcţionează toate sistemele de alarmare. Situaţia nu este însă la fel la Braşov. Din cele peste 200, 18 nu funcţionează. Fix cele din centrul oraşului. Şi nici nu există vreun adăpost.

observator.tv