Joi, 15 Decembrie 2016

Alarmele vor suna azi la Săcele, între orele 12.00 şi 15.00, într-o sesiune de verificări programată de Primăria municipiului. Municipalitatea săceleană a modernizat sistemul de înştiinţare şi alarmare a oraşului, iar probele se vor face azi. Modernizarea sistemului de alarmare de la Săcele, realizată de firma bucureşteană Axatel Service SRL, s-a realizat în trei etape. În prima etapa a fost realizat un studiu de audibilitate pentru identificarea zonelor care nu erau acoperite din acest punct de vedere. În a doua etapă a fost cumpărată o centrală de alarmare şi şase cofrete inteligente pentru acţionarea celor şase sirene electrice pentru zonele Baciu, Turcheş, Cernatu, Primăria Veche, cartierul Ştefan cel Mare şi cartierul Electroprecizia. Într-o a treia etapă au fost montate două sirene UTS600 pentru alarmarea în zonele Gîrcini şi Bunloc. Probele sistemului de înştiinţare alarmare fac parte din exerciţiile pe linie de protecţie civilă ale municipiului Săcele.

Monitorul Expres